am primit azi un telefon de la radio românia actualităţi pt a realiza un interviu despre condiţia mea de olimpic internaţional şi alte lucruri cărora ar fi trebuit să le răspund cu optimism şi speranţă şi credinţa că oamenii sunt în orice caz posesorii unor suflete de cea mai bună calitate - şi asta fără excepţie. am răspuns acid şi timid, cu o teamă clasică de interpretări greşit şi cu dorinţa de rebeliune- reminiscenţă de la 15-16 ani. am zis despre hunedoara şi liceul meu de kkt. aş mai fi vrut să zic despre rămăşiţele epocii comuniste, despre îndoctrinare, despre spiritul de turmă. adevărul e că nu sunt prea convinsă de faptul că nu sunt ca oricare. am avut mulţi prieteni care m-au convins de apartenenţa mea la masă şi la condiţia dulceagă a anonimatului definitiv. şi aş fi putut avea şi câţiva bărbaţi care să mă injecteze cu umilinţă, atât cât să ajung să mă comport ca oricare altă proastă. m-am întâlnit cu ei, am vorbit cu ei, m-am deprimat pentru ei şi chiar i-am reinventat sub alte nume. dar strivirea aia a vocii de mică afurisită care desparte rasa feminină în două(cum îmi zicea cineva că Dumnezeu o să ne despartă ca oile de capre hahaha…prin contracţie- să zicem că numai femeile descind genealogic  oi şi capre- nu întreaga omenire) nu s-a petrecut. am simţit-o bruiată, contaminată, cenzurată, neclară sau dublată. dar nicio undă de şoc n-a reuşit să-i ucidă prestigiul şi nici religiozitatea-mi în ceea ce-o priveşte. yet, nu-s convinsă că asta face din mine altceva decât o neinteresantă exponentă a adolescenţei ca manifestare jalnică şi un pic underground a indivizilor din 2007. underground pt. că e destul de uşor să treci peste crizele specifice. şi numai sadicii refuză ajutor profesionist. mda mdaaaa