care spaţiu? uite, vezi, asta e problema, nu ştiu care spaţiu. ştiu cum se numeşte, ştiu că mă aşteaptă un fel de afterlife, un fel de început promiţător cu ramificaţii înspre ceva ambiguu numit viitor, de parcă nu ştim cu toţii că viitorul e o agendă de promiscuităţi şi indecenţe pe care îţi propui să le realizezi, de locuri pe care să le violezi, de coduri pe care să le spargi şi alte prostii cu care îţi pierzi vremea pt. că ai un creier prea mare de exploatat şi prea puţine posibilităţi pt a ajunge la un consens cu tine. zero buget alocat chestiilor cretine cu care-ţi umpli momentele goale din pat, dimineaţa, cu aşternuturile soioase şi o singurătate alături de care te simţi invincibil. eşti o maimuţă pe care se fac experimente. te-ai împachetat în foi cu lecţii ilogice şi speri să iasă ceva din tine când aterizezi pe pământul fertil al marilor universităţi în care creierul tău o să fie conservat altfel decât era aici, unde formolul fusese înlocuit cu spirt de după 4 ani începuse să pută a câine mort şi a congelator scos din priză. lăsând metaforele la o parte, e destul de sinistru să-ţi închipui cum după ce pleci dintr-un loc stereotipiile cu care ai fost îndopat şi care-ţi stau uniform pe creier- cum îţi stă carnea pe oase- se vor repeta, la fel de firesc, la fel de obositor, îmbrăcând fragilitatea altor minţi a căror evoluţie n-o poţi bănui.

este vorba despre universurile paralele ale existenţei în şcoală şi în afara ei.