învăţ despre fanarioţi şi ascult şuie paparude. îmi aduc aminte de o petrecere drum&base din downtown (un club din hd,  mic şi călduros de îţi ies ochii din cap, cu nişte hublouri prin care cerul se vede întotdeauna ca înainte de furtună) pe care l-am frecventat o singură dată, din plictis sau cine ştie de ce, mi se pare că ajunsesem la o stare vecină de apartament cu disperarea, cred că mă sufocam în viaţa mea de blablablist de joasă speţă, în fine, am intrat acolo,  am băut o cola în sticlă minusculă, nu mă băga nimeni în seamă, eram foarte anodin îmbrăcată şi aveam părul prea lung pt moda 2006-2007, plus că majoritatea lumii avea chef de flirturi şi poveşti de benzi desenate, am mers în baie ca să-mi trag sufletul şi o gagică blondă cu ciorapii deşiraţi mi-a cerut dermatograful, s-a comportat aşa de “evident” că n-am avut ce face şi  i l-am dat deşi am oroare de contactul cu secreţiile – chiar şi lacrimale- ale străinilor, cred că l-am aruncat după, era un creionaş din ală ada românesc, foarte moale, mai mult vârf bont decât creion, apoi am încercat să dansez un pic şi am fost împinsă de nişte unii care făceau pogo pe “pentru inimi”, am luat-o uşor uşor spre casă, pe scările veşnic băltite din jurul izvorului cu apă nepotabilă din apropierea şcolii 3, la care am învăţat în 1-4, e foarte trist că izvorul ăla e contaminat cu nuştiuce microorganisme, am băut litri întregi din ţeava aia dubioasă care se deschide în pântecele din beton armat al ciudatului “edificiu” inscripţionat cu 1967, îţi dai seama, mare descoperire mare în hunedoara anului 1967.

băi, mare dreptate au ăştia, din 2 unui-i tâmpit şi celălalt e fraier că nu zice nimic.  te uiţi pe-o canapea într-un pub oarecare (oarecare pt ca vbim de  hunedoara, şi-aici toate-s la fel), dacă nu ţi-ai programat vreo întâlnire la care să vorbeşti despre “registre stilistice” sau “ce caută omu pe google” , nu te poţi aşeza, să comanzi un santal de portocale roşii sau un red bite (singurele lucruri “potabile” din retro) şi să ai şi plăcerea unei conversaţii de cea mai cheşpe calitate. nu ţi-o aduce nimeni pe tavă. n-o stoarce nimeni din nicio cutie. instinctul de turmă muşcă din tine ca bretelele unui sutien prea mic (lolololol)  din umerii unei tipese vorbăreţe şi, ca orice individă cu apetenţă pentru bârfă, deosebit de vorace.

în fine, azi  am hrănit o căţeluşă şchioapă, m-am gândit că şi eu sunt un om bun în adâncul sufletului. deşi nu-mi place muzica asta pe care o ascult din inerţie, consider bac-ul un jalnic rahat şi strig la ai mei cam des, mai ales în confruntări telefonice.