o zi de pierdut capul. o zi de vândut lucruri preţioase de-ale tale. o zi când poţi să-ţi scoţi vechiturile în faţa blocului. sau în faţa blogului. totuna, mai nou. o zi ca anul trecut pe vremea asta, ca acum 2 ani pe vremea asta (eram naufragiată în deltă), ca acum 3 ani pe vremea asta (mă holbam la o sticlă de fanta fructe de pădure într-un local de 2 lei), ca acum 4 ani (cred că am trăit primul sărut, cred că nu trebuia. atunci). lucrurile astea nu se contabilizează. ţi se aşează în faţă, nişte platouri cu carne stricată – carnea care se prinde de oasele tale atunci, sub pielea care transpira în acelaşi ritm – atunci. îţi place? nu. se poate altfel? nu.

nu se poate altfel decât să ieşi pe la 8 seara din casă, cu un cer gri verzui în spatele tău, şi tu tot gri verzuie, să treci pe la grecu, lângă liceu, să vezi bolnavii descinşi de peste drum, direct din saloanele lor toride, cum se târăsc până la cele câteva mese din plastic, şubrede, cu umbreluţe decolorate înfipte-n mijloc, toţi în halate lucioase, să te uiţi la ei – cum beau bere şi mănâncă îngheţată – să te gândeşti că ai bacul, că tribunele din faţa liceului, pe care te cocoţai într-a 5a, au rămas fără scânduri, să-ţi vezi numele pe o listă impersonală, laolaltă cu multe alte nume. doze de cola, de 7up, ceva verde: asflatul crăpat de rădăcinile unui plop tăiat, urmele furtunilor de săptămâna trecută, dealul de lângă micro 7 (microsoft), obsedaţi puştani, obsedaţi adulţi, câini rânjiţi şi becuri care pocnesc pe casa scării. frutti fresh. lecţii călduroase la materii reci, cadaverice.

o poftă şi o nevoie să asculţi gloomy sunday (d. gallas) şi pearly (radiohead)*

tot ce mai gândesc.

—————————
* am ales versiunea asta cu spiderman pt că voiam soundul original, nu ceva live.