poză din o.m în 1968

în fine, vreau şi eu să fac un exerciţiu de relaxare. on-line. afară e înnorat. vreme de fotografiat blocurile din micro. vremea să te trezeşti într-un oraş de criminali. hunedoara e asociată din ce în ce mai des cu delincvenţa. are şi de ce. am citit o sumedenie de articole sinistre despre dat în cap, înjunghiat, bătut şi buzunărit prin zona micro 7, micro 6 şi împrejurimile chizidului. e greu să găseşti lucruri deosebite şi atractive despre care să scrii. ziceam că aş vrea ca la un moment dat blogul ăsta să se transforme într-o relicvă virtuală, sau într-o reprezentare holografică a ceea ce sunt eu acum, după bac şi înainte de facultate. şi că la un moment dat voi dori sa citesc şi ceva concret despre mine, acum.

drumul spre casă (sau traseul meu) în 1969

dar: aseară am mers în retro şi am băut un santal de portocale roşii. red bitul nu mai e bun, iar asshole e prea tare. berea nu-mi place şi restul cockteilurilor sunt prea scumpe. aşa că beau suc de ciudă. în seara asta voi face, probabil, acelaşi lucru. o să mă îmbrac în maro, cum mă îmbrac eu mai tot timpul, o să-mi leg papucii (am 4 perechi de papuci tip sabot cu talpa de iută ) sau o să-mi iau sandalele alea aurii, deja horjite. o s-o aştept pe andra cocoţată pe gardul ăla din fier forjat, verziu şi incomod, sau atârnată de ştergătorul de papuci, waldorf style. o să ne bârfim trecuturile, lucrările de bac şi viitorurile separate. o să zicem iar că nu suntem ca romy şi michele, deşi amândouă dorim să revedem filmul. andra o să-mi povestească despre casa în care va locui pe perioada admiterii. sounds nice, eu o să stau în mănăştur la etajul 4 şi-mi va fi cald. cu puţin noroc, o să revedem oameni pierduţi din peisaj a couple of lightyears ago şi o să ne amintim de ăia despre care am fi băgat mâna-n foc că au proprietăţi de panaceu, analgezice sau morfină.  (can it heal where others before have failed?)

sider proaspăt construit, celălalt traseu de la sau spre şcoală

în retro o să fie muzică de boală sau muzică de convalescenţă. o să zicem că liceul a fost cea mai extinsă boală a copilăriei. încerc să-mi amintesc ceva fain spus despre liceu. ah, mi se pare că am mai făcut nişte comparaţii de natură clinică. lapsus. nevermind. o să vorbim urât despre profii nesuferiţi. n-o să vorbim despre cei ok (what difference would it make?). o să vorbim despre ce purtam, ce ascultam, ce citeam, ce voiam, ce simţeam, pe cine iubeam, cu cine ieşeam “atunci”. eu nu mă machiam strident. eu nu mă pensam subţire. eu aveam şuviţe blonde. eu eram mai tot timpul singură. citeam terapeutic. îmi plăceau aproape aceleaşi lucruri. nu ascultam nimic. poate simon& garfunkel. pink floyd într-a 9a. scorpions, uneori (they suck). vama veche (mai mereu, până într-a 10a). ada milea (tot într-a 9a). joe dassin, renaud, jaques brel, edith piaf. leonard cohen, vacanţa de vară din 2005. luna amară, urma.  apoi au venit air, muse, keane, travis, placebo, r.e.m., portishead. muzică de fete. radiohead, porcupine tree, blackfield, kumm, travka. - vara asta. muzică medievală - prin toamnă. seara va fi ok. vom merge acasă. prin o.m. nu va fi curent. sau poate azi va fi. sau nu. frate-mio o să vorbească pe messenger. şi eu o să mă culc fără să mă rog. din păcate.

pe unde am hălăduit eu azi