după cum ştiţi, am scris o carte. mă gândeam că v-ar interesa, in some way, cum s-a petrecut chestia asta, care au fost elementele de fundal care au determinat întocmirea ei, închegarea şi aşa mai departe. am strâns fragmente din blogurile de pe yahoo 360, cele mai concludente, zic eu, pt starea de fapt de atunci. deşi nu s-au scris (încă) decât vreo 5 cronici la acest volum (dintre care una f negativă, am auzit, dar nu am citit-o, cică e de găsit prin tribuna, restul au fost chiar ok,  laudative aş zice şi, ca orice narcisist orgolios care vieţuieşte într-un textier hi hi de bun augur) this optional post sper să nu (vă) pară ridicol şi să intereseze pe câţiva oameni, mi-e greu să propun discuţii cu substrat socio-cultural, pur social sau filozofic, întrebările la care aş vrea să-mi răspundeţi comunicând pe-aici se leagă  aproape visceral de întrebările pe care le ridic deasupra mea, ca persoană obiectivă.

plus: mie mi-a trezit reflexe uitate arhivarea asta, şi îmi face un fel de plăcere - tot de natură orgolioasă- faptul că vă arăt ceva comprabil că fotografiile de la tele-shopping: before şi after.

aşadar:

1. blogul playing games forever 

blog with personal content

aceasta  senzatie de moleseala aceasta greata latenta aceasta tendinta de asteptare la prea multe din partea mea - totul ma oboseste, imi acapareaza gandurile, imi marcheaza incoerenta generala/generalizata/cronicizata de-a dreptul. somn. tacere. stagnare. spaima. lucid dreams. nevoia de “altceva”, de “altcineva”, de “altfel”. greseli peste greseli. compulsie la repetitie.
o lume de gheata. imbratisari hranite cu frig. oameni si haine. mai mult haine decat oameni. prea frig.

Monday January 30, 2006

 

definition

compulsie la repetiţie: proces incoercibil şi de origine inconştientă, prin care subiectul se plasează activ în situaţii neplăcute

Saturday February 11, 2006

 

gloomy times

îmi simţeam viaţa, cu pădurea şi cu toamna, ruptă/şi paşii răsunau în amintire, ca pe-un drum pietruit şi ros.

trăiesc cele mai goale vremuri din viaţa mea. e groaznic să nu-ţi mai faci amintiri, să intri în tunelul ăla în care toate zilele sunt identice şi nimic nu face nicio diferenţă pentru tine. nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine mă cuprinde o sfârşeală care nu mai poate să rezoneze decât cu ceva portishead eventual mr white de la antimatter. de ce trebuie să trec prin primavara?
zicea eliot k “april is the cruelest month” eu aş zice că primavara e cel mai crud anotimp, cel mai ambiguu, cel mai acuarelic (nu cred k există termenul, dar mai contează?)

aşa că…scriu blogul ăsta ca să lansez un strigăt care dacă mai rămâne aşa, suspendat în gol, o să se transforme foarte curând într-un ţipăt isteric.

aşa că (deşi ştiu că e împuţit să parafrazezi un final aşa de trist ca cel din micul prinţ)…dacă se-ntâmplă să întrevedeţi vreo posibilitate de ieşire din starea asta…daţi-mi de ştire. nu mă lăsaţi să fiu atât de trist

Thursday March 2, 2006

 

teme de meditaţie pt vizitatorii acestei pagini.

răceală de primăvară. vânt de primăvară. somn de primăvară. am bănuiala că fervexul conţine calmante sau somnifere. de ce oameni buni? de ce drogaţi oamenii răciţi? eu am băut o cană de fervex doar ca să mă simt mai bine şi să-mi pot continua activităţile fireşti, nu ca să dorm toată ziua de ieri, iar azi să-mi ating mâinile, faţa, buzele şi să am senzaţia că ating un corp străin.

am început să aduc tot mai bine cu animalele din tablourile lui ryden. ofer un exemplu spre ilustrare.

blogurile andrei se contaminează cu problemele mele exitenţiale.

mai ţineţi minte primăvara lui 2002? nu că s-ar fi întâmplat ceva deosebit atunci, dar o mai ţineţi minte?

şi în sfârşit, aţi primit vreodată un mass cu “unde ţi-ar plăcea să mă săruţi?”

Monday March 13, 2006

 

pulafashion. manifest

 

 

“Frumusetea a ajuns cel mai urit lucru din lume. Frumusetea este un cintar de porci unde omul intra – sau nu intra – printr-o forma ideala. E asa de mic cintarul asta, ca numai manechinele care se prostitueaza cu Irinel Columbeanu trec de proba dura a formelor, cocalarii de cartier care injura doamne – ca Mutu – si toapele care au emisiuni la televizor si, macar o data pe saptamina, baga mega-muzica super-populara de dragul cacato-poporului.”

http://www.pulafashion.com/index2.html

Friday March 24, 2006

 

2. blogul a waste land 

j’ai oubliee

am uitat cum e să ştii că ai ceva doar al tău . am uitat cum e să nu te consolezi cu eternul refren al părinţilor şi prietenilor grijulii “eh, las’ ce-i al tău e pus deoparte”.  şi să nu te răneşti în orice sârmuliţă desprinsă din gardul ăsta ghimpat pe care încerci din răsputeri să-l construieşti în jurul tău. pentru că ai nevoie de protecţie. pentru că eşti vulnerabil&ai nevoie de ceva care să-ţi confere O Certitudine. mie certitudinile nu-mi mai folosesc la nimic. pentru că am uitat tot ce era esenţial în mine. şi dacă lucrurile astea sună atât de radical e pentru că tot ce avea aparenţa de “călduţ” şi “just fine” până acum a alunecat în extrema  “insuportabil”-ului. viaţa mea are acelaşi gust leşios ca şi sucul ăsta ieftin din care beau acum. are acelaşi aspect deplorabil ca un pat nefăcut ziua-n amiaza mare sau ca o chiuvetă plină cu farfurii murdare.  mi-ar fi mai uşor să depind de lucruri fără însemnătate decât să mă izbesc de tot soiul de dovezi ale faptului că “se poate şi altfel”.

asta e the twilight zone dintre un fel de viaţă şi o altfel de viaţă.  şi nu-mi place. nu-mi place deloc.

haisăne ?

…gândim la lucruri foarte inutile, care ar trebui şterse din memoria oricărui individ serios…de exemplu, azi, în timp ce mâncam de prânz, mi-am amintit de o trupă cvasi-obscură, compusă din 3 individe cu desăvârşire lipsite de talent&”vână”, pe care le-am văzut zbânţâindu-se prin 99 pe ecranele televizoarelor pe proaspăt (la vremea aia) înfiinţatul post “atomic”. îşi ziceau “why not girls?”, şi-au lansat un album, semănau deosebit de bine una cu alta şi lălăiau ceva de genul “robot ppl ropot ppl oţi fi voi frumoşi dar sunteţi mucoşi”

un alt gând lipsit de sens este legat de soarta papucilor ălora cu un stand special din leonardo la care nu te poţi uita fără să te întrebi dacă sunt sau nu nişte subtile instrumente de tortură. numiţi într-o vreme “b.p. (bucuria piticelor), pantofii cu talpă groasă au atins paroxismul prin exemplarele astea al căror calapod depăşeşte cu siguranţă 30 de cm, fiind fabricat din tot soiul de materiale “neconvenţionale” (plastic transparent?). mă întreb de ce nu i-a venit nimănui ideea să fotografieze tipele care au avut nebunia  să dea banii pe aşa ceva. cu siguranţă au fost puţine şi rare, doar nu degeaba au scâzut atât de dramatic preţurile monstruaselor modele de încălţăminte.

şi pentru că un blog atât de…incalificabil, nu poate să se încheie decât cu o întrebare capcană:

CE NAIBA TE POATE DETERMINA SĂ TE GÂNDEŞTI SĂ FURI DINTR-UN SECOND O BATISTĂ CARE COSTĂ 5.000?

Tuesday September 26, 2006 

 

depersonalizare

dupa ce ni se taie cordonul ombilical incepem sa ne legam prin alte 1000 de cordoane ombilicale de oameni, fapte, lucruri care toate amestecate pot da nastere unui mai bun&mult imbunatatit “self”. sa fim seriosi: there is no “self-improvement”. sunt doar multe trepte care duc pana acolo unde vrei sa ajungi.

and yet, se intampla din cand in cand sa pierdem contactul cu noi insine si sa ne complacem intr-o serie de mizerii si de situatii care, fie prin banalitate (vulgaritate chiar), fie prin artificialitate, nu pot sa ne defineasca. si acceptam toate compromisurile astea sufletesti pentru ca, departe de a fi acel “FOARTE BINE”, sunt totusi niste surogate de ‘FOARTE BINE”, si avem nevoie disperata de ele, living for today si neprivind in perspectiva.

si asa se face ca la un eveniment (cultural,  inteles de multa lume ca “monden”, desi hai sa admitem ca exista o relatie de interdependenta intre cei doi termeni, mai ales intr-un oras ca hd) vad/intalnesc/interactionez cu oameni de care m-a legat ceva la un moment dat si care astazi imi sunt 100% straini. oameni carora “li s-a rupt” care “ si-au bagat picioarele”  in orice reprezenta that connection between us si care, in mod paradoxal, nici macar n-au lasat urme.

si asa se face ca e extrem de trist sa vezi cum te depersonalizeaza investitia de timp&sentimente in asemenea fiinte care ajung sa-ti para, peste o buna bucata de timp, mai terni decat desertul sahara vazut din satelit.

my point is:  “inlocuitorii” “rezervele” samdp sunt fire de patrunjel in zeama (zeama vietii hahahaha). si e, cum scria pascal brukner, “groaznic sa fii adorat de unii, detestat de cativa si ignorat de majoritate”.

September 26, 2006

 

forgotten song (aimless?)

mi se pare ca pana acum m-am plasat pe o serie de coordonate gresite, ca am alergat pe terenuri nepotrivite, catre finishuri false,  si ca toate labirinturile prin care am mers au ramas nerezolvate, iar iesirile au fost fortate sau mimate & that’s an annoying feeling, care persista de ceva vreme, de cand tot ce credeam ca poate sa ma scoata din anonimat s-a pierdut in the unknown si am ajuns la intrebarea aia pentru care nu poti avea  fie raspunsuri prefabricate, fie taceri jenante/penibile/ care arata dintr-o data prea mult din ce e under construction in tine:  si acum?

nu cred ca modul asta de a comunica sau de a te comunica in fata ecranului iti da un sentiment de siguranta sau senzatia ca te descarci cu folos. de fapt, ar trebui sa se subintelega, inainte de orice blog pe care il scriu, fraza inerenta : “kestia asta n-are niciun scop, e a manner of wasting myself & my time”, mi se pare ca am scris-o de kteva ori (poate sub o alta forma)

in fine…intotdeauna am crezut k” i ‘m wise enough to choose the right path.”

dar all of my roads still lead nowhere.

Thursday October 26, 2006

 

did I forget?

te întorci la o stare care te leagă de alte zile ca pe o stradă pe care n-ai mai mers de o grămadă de timp, şi începi să încurci casele între ele şi începi să încurci faptele între ele, amintirile tale cu amintirile altcuiva, la care n-ai fost martoră şi în care nu te-ai implicat, nici măcar într-un rol secundar sau episodic. te trezeşti în confuzie, o confuzie plăcută şi diafană, o melancolie despre care îţi face bine să povesteşti, nu, nu o curăţare în profunzime, ci o reiterare a ceva nu tocmai dureros, şi nici tocmai plăcut, ci doar irepetabil, sublimat.

pe la 13 ani…toamnă ca o cutie chinezească, zilele ieşeau unele din altele identice, doar din ce în ce mai mici. nici nu mai ştiu ce era … o pierdere de timp, o aiureală, un fel de vertij, mers la şcoală şi nefăcut ore, jocuri de cărţi şi plimbări prin piaţă, pe la tarabe, doar aşa, ca să ne clătim ochii (sau să-i îmroşcăm cu ceva pestriţ)

şi acum senzaţie de trezit dintr-un somn inopinat, fără să ştii cine eşti şi ce faci. deeply nostalgic.

strange how you never become the person you see when you are young

Saturday October 28, 2006

 

piticot - ode to the greatest painkiller there is

here’s the love song of a “mad” girl. mad = anormala = out of the patterns, dar nu cu mandria conditiei de freak, asumate & programatice, nu ca permanenta dorita si potentata in fel si chip. anormala pt k nu am mers pe drumul pe care merg toti.  anormala pt ca uneori comfortul standard nu se potriveste cu al tau. in toate alegerile pe care a trebuit sa le fac  am afisat o lipsa  flagranta, aproape periculoasa de rigiditate,  multe dintre  pasajele care ar fi trebuit sa ma defineasca sunt dactilografiate cu greseli de tipar ireparabile.  am pierdut o gramada de chei (keys - suna mai sugestiv in engleza) pe strazi intunecoase. am fortat o gramada de usi. pe unele le-am spart, altele mi-au ramas inchise pt totdeauna. missed some chances, achieved some goals. dragostea e singura usa la care am batut pana mi-am zdrelit buricele degetelor, si pe care am zgaltait-o , si tot singura care s-a deschis de la sine, si foarte firesc, ca si cum ar fi stat asa, primitoare si fairytaleish dintotdeauna.

cred ca am jucat pt dragoste ca pe o tabla de piticot,  am nimerit toate pedepsele, am stat o tura, m-am intors la inceputul jocului, am sarit casute inapoi,  dar acum ma simt ca la sfarsit, in casuta piticotului, in decorul ala feeric,inconjurata de  smiley faces, cu o cana cu ceva aburind in maini…multumita + zambitoare. nu stiu cu ce zaruri am aruncat acum, dar as putea jura ca au fost, fara stirea mea, masluite.

Not easy to state the change you made.
If I’m alive now, then I was dead,
Though, like a stone, unbothered by it,
Staying put according to habit.
You didn’t just tow me an inch, no-
Nor leave me to set my small bald eye
Skyward again, without hope (Sylvia Plath)

Sunday October 29, 2006