muzică(link)

citesc particulele elementare şi, da, îmi place.

mă gândesc dacă nu cumva tot ce am făcut până acum a fost un fel de declaraţie de dragoste pt mine. cu toate că nu mă plac. cu toate că ţin cură de slăbire (şi nici nu mai ştiu a câta este din viaţa mea. prima a fost la 8 ani). cu toate că am 1.56. cu toate că asta înseamnă că trebuie (sau ar trebui) să port platforme. cu toate că mi se pare că reuşesc să-mi ating limita maximă a incompetenţei numai după o jalnică baie de mediocritate. în cosmopolitan, care-i dă o stare de bine, în reviste pt adolescenţi găsite pe jos, lângă creşa “căsuţa cu pitici”( siglă brand new-cu un pitic stând într-un fel de baltă de vomă sau o pizza stricată), care-mi dau o stare de rău. cred că pur şi simplu am ars nişte etape cu o brichetă căreia-i zicem indiferenţă. şi care incendiază multe spaţii pe care ţi-ai dori, la un moment dat, în viitor, să le revezi.

când ascult piesa asta de la blueboy mă simt ca la un final de sezon estival, trecând prin toate staţiunile noastre rămase un pic în paragină, cu terenuri de minigolf printre care cresc scaieţi, cu balcoane cu filamente de bec ca nişte sforiţe de la un cadou carbonizat, cu piscine scorojite şi ultimi locatari în campinguri, cu restaurante mirosind a vechi şi a epoca de aur, cu prăjituri cu multă cacao şi miros de sulf.

şi nu, astea nu se trag de la cele 150 de pagini din după-amiaza asta.