eşti negru sub unghia unui individ total pe care nu-l mai ajungi din urmă. el se întinde pe foaia ta de proiecte irealizabile ca o contuzie de viitor, în timp ce te identifici din ce în ce mai mult cu creatura speriată, cu gură rotundă de gonflabilă, care eşti în pozele mici pentru acte, fiecare cu eroziunile şi aproximările ei, cu bărbiile ridicate şi părul căzând ca o cortină mâncată de molii peste umeri, apropiindu-te de prima criză de autocontestare personală, care stă chiar după colţ, care nu seamănă cu nimic experimentat până acum, pentru nu este un experiment, ci o senzaţie fizică, altfel decât gama de senzaţii primare, pentru că le amestecă în blenderul defect ce îţi acaparează simţurile, stereotipiile, tertipurile şi micile tabieturi, ai făcut prea multe cockteiluri de detalii care contează, să vezi acum ce contează, să-ţi vezi fantomele principiilor tale blânde şi paşnice, ca nişte cursuri de ceramică la şcoala de arte din hunedoara, devenite brusc monştri coloraţi cu trunchiuri din saci de box pe suprafeţele cărora nu îndrăzneşti să-ţi verşi amarul. there+s no bitterness. e doar o serie de poze în care eşti mai urât şi mai imbecil decât în realitate. călătoreşti cu ele, te legitimezi cu ele. te legitimează. îţi descriu traseul stărilor conflictuale dintre monada pe care o întruchipezi şi jegul păpuşeresc din 3 pe 4 de hârtie fotografică. şi-atunci toate echitabilităţile şi toleranţele între ceea ce eşti şi ceea ce eşti destinat să fii, cu un paşaport în care arăţi imbecil, cu un buletin în care arăţi molestat şi cu o diplomă de bac în care ai mutră de curvă, dispar. serii şi serii de infecienţe. cu prima nepotrivire: can’t trust the sordid woman on that paper.

elucidare: nu sunteţi voi în pozele de pe acte. nu vă mai amărâţi. nu v-aţi erodat într-atât, nu sunteţi aşa de urâţi şi de spongioşi. maybe worse, acolo e un mixaj între a arăta bine şi a arăta ca tine:)

so, cheer up, să ascultăm şi mai ales vizionăm ceva drăguţ: