nu ceri nimic

în cimitirele din toată lumea, morţii recenţi continuau să putrezească în mormintele lor, să se transforme puţin câte puţin în schelete – Michel Houllebecq

prologue

vom orbi şi ne vom întâlni la capetele întunecimilor noastre

- vulve de femeie murdară, căzute şi apătoase

precum feliile de lubeniţă roz

tumefiate concupiscente strălucind în splendoarea bălăriilor şi-a muştelor

de la capătul parcului industrial. e un capăt de lume, al ruginii. şi un al capăt, al naftalinei.

şi un altul, al nematodelor.

lumea în care totul e gratuit

ne prisoseşte. în schimb, ne adunăm fricoşi în jurul creaturii

jalnice pe care o primim deodată cu actele, cu petrecerile, cu plecările

îi reconsiderăm consistenţa vagă, pixelată, de cadavru vechi de câteva zile,

flexibil şi dulceag, încă bun de mâncat. gura de gonflabilă şi ochii de molie.

părul ca o cortină. tenul erodat, reliefat. pomeţii de travestit.

mirosul de încăpere cu hârtii şi dosare transparente. cu lenjerii şi rochii de vară transparente.

cu mirosuri abjecte şi contuzii din viitor întinse pe foile pentru proiecte.

singurul meu proiect vei fi tu. îţi vei scoate unghiile îţi vei epila părul

şi vom fi nu doar orbi ci şi lipsiţi de cele mai mici efecte speciale ale orientării

într-un spaţiu sexual mai vid decât creierul darlei la 17 ani

când molfăia inertă sexul de lemn al unei jucării africane.

1.

secolul în care am intrat e dulce. o gaură de vierme găzduind o mie de viermi.

dar corpul meu nu e decât o parte a conspiraţiei. să nu-l atingă. să nu-l privească.

să nu-l atingi. să nu-l priveşti. să fii undeva în centru, o centură de siguranţă în diagonala

unui trunchi fibros de femeie grăbită, pe tocurile ei, pe picioarele ei, pe poziţia ei

ca un disc zgâriat mimând sunetul unei orchestre muncitoreşti. poate că o să vii.

fiecare scară de bloc are o istorie a ei. tu o să-i dai un sens pozitiv. o să speli cu sperma ta

sperma violatorilor de fetiţe, a hoţilor de noapte şi-a puştanilor beţi, împleticindu-se pe coridoare verzi ca ceaiul laxativ pentru slăbit şi distrus constant, împăciutor şi purgativ,

flora intestinală a unei femei tinere sau al unui tânăr robust.

poate că n-o să mor niciodată. ochii scoşi cu un cuţit cu prăsele subţiri şi pielea jumulită

sunt elemente mai spectaculoase decât moartea într-o garsonieră din micro 5

cu lucrurile în ordine şi o rochie de lame trasă strâmb peste cămaşa de noapte.

*

aşa credem toate, la vârsta când ne umplem de celulită, când pielea noastră

e o hartă minată şi coapsele încep să ni se întâlnească în lungi preludii dureroase

sub rochia de nylon cu buline şi deasupra baretelor strânse ale sandalelor-platformă

de la leonardo. când suntem un pic diforme, dar încă delicioase

sub aspectul pufos de prinţese nordice, sub hainele cusute de mână

în lumea a treia: am dreptul să iubesc pe cineva ca mine, să port din cap până-n picioare

cicatrice uscate, gelatinoase, pe care tu nu le ai. să fiu imaculată, dar ca o imitaţie

ca un gablonţ şi ca perlele false să mă deşir la gâtul adevăratei iubiri. aşa monologăm toate, în aşternuturi lucioase care nu văd lumina zilei şi în corpuri tot mai urâte pe care ziua, cu noutăţile ei impecabile, în sfârşit, le refuză.

?

problema mea acum nu sunt eu care-mi săpuneam şi masam corpul oribil cu atâta sârg

că-mi dădea sângele. acum sunt o casă în care viaţa e o invectivă, la gel şi dragostea aia, şi plăcerea înmuiată într-un lighean cu apă fierbinte, plăcerea de când îmi striveşti

muntele lui venus cu palma,iar firele de păr, sârmoase şi rigide, îţi devin un altfel de artere aorte.

*

problema mea

psihoza mea acum e felul în care te-am ajuns din urmă, e mişcarea mea finală

de ierbivoră mare, ambiţioasă, şi dansul tău ca presimţirea unui act carnivor

deliberat şi primar. ai fost tot timpul în urma mea, van,

şi corpurile năpârlite ale mamelor tale îmi populau camera.

le iubeam pentru că ţineau loc de mobile, de ornamente şi bibelouri cu şarete, florărese, golani, crini imperiali şi boboci de trandafir sau de nufăr. ele nu ştiau despre darla,

dar trăiau cumva în asentimentul ei. abulice, sub o crustă de minime obişnuinţe, similară gheţii sau porţelanului nefinisat, cu gheagurile lor lucioase cuibărite în creier, îmi populau organismul dublu, stafia mea obeză şi pofticioasă

*

fiecare fată cu bagaj genetic grăsos şi ambiguu,

de meduză gelatinoasă, de balenă eşuată, de animal omnivor, de rezervaţie naturală

oricât de slabă ar deveni, oricât de multă vomă ar deşerta pe faianţa chiuvetei şi a vasului de wc

poartă grăsimea aia dizolvată, respinsă ca pe-un halou, ca pe-o fantomă

şi nu ştii exact de unde, din pleoapele un pic negre de parcă

ar fi stat îngropate sub tone de îngrăşământ natural

din mersul încet, ca pe o muchie de cuţit din plastic

fiecare fată grasă este o fată grasă pentru totdeauna. şi e gata oricând să revină la setările din fabrică

eu nu te iubeam, dar aveam o astfel de istorie, şi prezenţa ta umilitoare mi-o confirma.

eu eram o fată nouă, tronând peste un maldăr de păpuşi cleioase al căror miros

îmi mişuna pe sub haine cum dospeşte răşina sub scoarţa uscată a brazilor de crăciun.

tu erai van şi toate casele mele din lemn putred şi din pucioasă erau gravide cu tine.

burţi pline de vergeturi căscau zidurile blocurilor din o.m. şi din micro 6. iar din biserica

asta neterminată curgeau şuvoaie de moare, de apă caldă şi resturi de prospeţime ca nişte fructe bolnave, fără viermi şi fără culoare.

2.

fără niciun chef ies din mine ca dintr-un sac pentru gunoi menajer. fără niciun chef pornesc pentru ultimele 100 de dăţi pe străzile hunedoarei. buzele pudrate ca nişte table prăfuite de cretă îţi şoptesc numele

la urechile directorilor de bănci ale vânzătoarelor de la librărie

ale puştoaicelor cu o viaţă sexuală întensă ale copiilor perverşi

ale cerşetoarelor gravide.

dragă van, am scris un răvaş de dragoste şi l-am mâncat.

avea gust de vanilie şi consistenţa unui vierme. l-am înfulecat ca să-mi aducă aminte de tine. limba mea nu-şi aduce aminte decât săruturi amărui, ca nişte mâncăruri reci, sleite.

am ajuns prea târziu la buzele tale. ospăţul s-a sfârşit, cineva spală vasele unse cu grăsimea morţilor recenţi. sexul tău îşi aduce aminte de multe cărnuri.

mâinile tale sunt mânjite de multe piei. eu sunt corpul străn în care intră toxine

casa mea e corpul gazdă pe mama o doare pântecul ei împietrit.

„şi în noaptea aia cu furtuni în noaptea aia când copacii vor fi smulşi din rădăcini

şi da da da zdruncinaţi îl vor striga îl vor arunca în ferestrele voastre

iar dimineaţa veţi fi pernuţe pentru ace şi cioburi”

*

şi-acum începe fericire mea dublă ca o guşă tiroidiană. de câteva săptămâni n-avem curent

de câteva săptămâni suntem cei mai trişti oameni din lume.

mai trişti decât în copilărie. mai trişti decât în adolescenţă.

mai trişti decât oricând, la un loc.ne culcăm în mijlocul gazoanelor pe care alergăm

ceva ne foşneşte în palme. am căpătat o dexteritate ceva de speriat

în poveştile vieţilor noastre strecurăm câte un deget ca în vaginul unei femei pe care n-o mai doreşti. de câteva zile transpir ca un porc

pur şi simplu nu mă pot abţine să nu zâmbesc

sunt cu 5 cm mai înaltă decât gardul prin crăpăturile căruia îţi intriduci organul mic

şi subţire

ca degetul mijlociu al oloagei brunete din piaţa obor şi din microbuzul 6 o.m.

*

ne trezim când şi când. ne lipim unul de altul-

tu carne, eu oase. separaţi- sânge uscat şi sterp

corpul are sens când şi când.

lipiţi cu salivă, suntem cârlige şi peşti.

sexul tău e un limax pe trotuarul crăpat din faţa fostului meu liceu.

din faţa fostei mele vieţi. eu şi corpul meu ne îndreptăm spre tine ca cele mai groaznice lucruri

care ţi s-au întâmplat vreodată. un teritoriu minat în reabilitare

cu asfaltul ciobit şi părţi din toţi cei care s-au plimbat vreodată pe-aici

redecorându-l.

numele tău mi se întinde la colţurile gurii

lipicios şi parfumat

ca rujul.

epilogue

câţiva oameni continuă dragostea asta lividă,

degetele tale trec pe unde au trecut degetele celorlalţi.

degetele tale miros acum exact ca degetele lor.

răschirate, îmi cuprind sânul stâng şi o parte din burtă.

trag de ea ca de o bucată de sandwich cu unt şi salam.

untul e mirosul străin care îmi umple orificiile.

balsam şi podoabă.

dâre de cerneală pe sugativele unui copil bolnav

voi continua opera asta de binefacere pentru nervii morţi

ai trupului meu, pentru stâlpii de înaltă tensiune înfipţi

în solul nisipos al acestei câmpii care creşte în mine.

*

seara, pulloverul tău îmi va

zgâria sânii. îmi va aminti de străzile pe care e obligatoriu

să te arăţi trist infatuat nedecojit de haine şi grade de acceptare a morţii.

frigul ne vindecă de răni mai vechi pentru că desface

unele noi, mai coapte şi mai pline de sâmburi decât cele dintâi.

pentru că muşcă din fesele nopţii căzute peste noi

ca o starletă porno obeză, cu burta revărsată în pliuri late

peste sexul umed şi excitant precum gura unei sticle de absint.

pentru că o leagă fedeleş cu tenii scoase din încăperile luxoase

ale burţilor noastre. pe-aici au zburat muşte ca în jurul unui hoit, îmi zici.

nu fluturi, cum ni se zice, ci muşte în jurul unui hoit.

demnitatea noastră tumefiată şi plină de buburuze roşietice.

dragostea.