frica personală de epave: înotul în ape adânci şi picioarele brusc izbite de ceva metalic. o bucată dintr-o fostă navă, aflată acum undeva la mulţi metri adâncime. frica de când eram mică, la vama veche: că epava o să se desprindă din bancul ei de nisip. că o să se rostogolească şi o să ajungă lângă mine, pe întuneric. că valurile f înalte o vor prăvăli peste mine. frică reactualizată, an după an. -pretext ca să scriu despre eşecuri îngropate şi înţepenite în nisipul şi în stâncile de sub apele pe care trebuie să navigăm, till there are no oceans left

ce înseamnă dacă te visezi, în mod repetat, pe un ţărm pustiu, cu o mare încremenită, supraîncărcată de epave. epave peste epave peste epave. şi un promotor în ruină. şi epave până la linia orizontului: înseamnă că rişti să eşuezi pe plaja la care ai visat ca la o a doua descoperire măreaţă şi fascinantă, care să influenţeze istorii atomice şi personale, cu wealth in the bank but nothing to show inside. înseamnă că românia este o lepră pe pielea cam acneică a lumii, aproape t cum zice cărtărescu, faţă de care mi-a revenit simpatia din pubertate, citind orbitor aripa dreaptă cu nesaţ, şi sorbind din difderite peturi cu ceva rece transformându-se subit, sub presiunea palmelor mele prea calde, într-un verişor, frate sau rudă prin alianţă a ceaiului de iarnă. mai înseamnă că fericirea nu ţine cont de spaţiu sau de timp sau de orice dimensiune formală, că este un înscris în codul tău genetic, pe care îl accepţi şi căruia i te conformezi cu com-pasiune (suferinţă) şi co-sentiment (apartenenţă) (dacă vă sună cunoscut, e vina unei foarte frumoase cărţi- insuportabila uşurătate a fiinţei- milan kundera- o alegere nefericită zicea xavier marias într-o altă carte, şi aceea superbă - inimă atât de albă- dar mie îmi place kundera & there’s nothing i can do about it:) ). revenind la epave, e ca şi cum eşecul, cel mai sinistru şi mai rusty, ar sta să-mi umbrească plajele aurii pe care mă întind sperând la un pic de soare arzător, cancerigen, malefic, dar soare.

am intrat la facultate. cu regulamentul schimbat de pe o zi pe alta: nu s-a mai acceptat criteriul olimpismului internaţional, ci diploma de bac, ca la muritori. am intrat a2a deci, şi nu cu 10, as i should, ci cu 9.93. dar ideea e că sunt studentă în anul 1 la literatură universală comparată şi limba şi literatura română, că asta înseamnă că mă îndrept spre un glorios viitor undeva în românia, că sunt nebună, că voi visa încă mulţi ani de-acum încolo epave multicolore şi epave vechi pe o mare încremenită, totul din cauza unei pasiuni datând de când mă jucam (da da fără să le masacrez în ciuda aşteptărilor voastre de natură fictivă) cu păpuşile.