dispoziţie excelentă cu happy tree friends. dar: nervi pt faza cu facultatea. eu meritam să intru prima. EU. cred că o să scriu kestii şi mai deprimate acolo. cred că o să o iau razna de tot. cred că o să fiu o ţintă a batjocurii, o suprafaţă de vopsit clowneşte ca la paintball. ştiu că sunt o prezenţă neimportantă. că totul e din vina celor care au organizat celebra internaţională de română. care a semănat cu o loterie, până la urmă. just a lot of money. şi nervi. foarte mulţi. emoţii, oboseală, emoţii, oboseală. în ciuda aparenţelor, i was really down then. şi olguţa era de asemenea. e singura profă căreia o să-i păstrez o amintire deosebită, şi pe care mi-am făcut-o prietenă. am avut această satisfacţie, at least. şi o s-o revăd mereu cu drag.

dar, revenind la treburile mele crâmpoţite: azi mi-am dat seama ce eliberare înseamnă despărţirea de hd. de casele ei ca nişte hoteluri dărăpănate sau ca nişte spitale de nebuni, gigantice şi vesele în cel mai tragic chip. de aleile năpădite de buruieni şi cantinele dinspre care răzbat acorduri de manea. de îmbrăţişările care dor, ca şi când mi-ar fi zdorbit, pas cu pas, oasele. coloana vertebrală. ca şi când ar fi încercat s-o dizolve. îmbrăţişări care ustură. şi amintirea lor ca acidul clorhidric. de clasa a9a şi umbra ei de animal gigantic, sfârtecându-mi echilibrul şi armonia. de tăcerile lungi, presărate cu otrăvuri, de nevoia de sentimente umane, de gama lor ca un tabel al altor elemente chimice, tabuizate. de poeţii rataţi, de artiştii rataţi, de aerele lor intoxicante. mai rău decât furnalele înfloritoarei epoci de aur. blia blia.

un diptic, un triptic de comportamente pe care nu le mai tolerez. un triptic de ceruri, un triptic de atitudini. ca şi când bucăţile, piesele de puzzle spun mai mult decât imaginea completă. imaginea  completă mereu mai tristă decât umila piesă de puzzle.

sunt întotdeauna prea sinceră cu ceea ce a rămas în urmă.anacronic şi sub pecetea lui “prea demult”