după o perioadă de cugetări, am găsit, printr-un cotlon cu pise la care am reuşit să rezonez, cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care mi-ar putea-o face (spontan sau după ce citeşte chestia asta) un bărbat.
pentru că vreau să plec pe mare. vreau să populez o insulă. în 99% din viaţă m-am simţit o marginalizată pe nedrept, împingând un pic narcisismul, o regină ultargiată (a cui? a depins de situaţie. a unui bal de fiecare zi, poate). şi pentru că eu nu mă vreau maternă, plângăcioasă. şi prima mea iubire (descoperire slash ghicire a cărnii) a favorizat arhetipul ostracizat aici. generând un complex tacit şi viermănos. sunt o păcătoasă, yep. şi soarele meu răsare din blocuri şi tramvaie.
wonderful band: travka
comment stupid şi cam off topic: albumul travka s-a lansat când eu mi-am dat seama că nu am ce căuta în focşani. corabia nebunilor de auzea de 6 ori la radio, o dată la prieteni, o dată la pc şi o dată la cd player.pe zi. ăsta era oraşul meu şi pentru câteva luni i was belonging. era legătura mea cu tot ce nu mai vroiam să cunosc, legătura dintre myself-him şi myself-her (care din motive obscure erau atunci cam crispaţi şi nu reuşeau să comunice). când am auzit că lansează albumul la motoare, am îngheţat. nu mai era melodia mea, prietenilor mei, a oraşului meu. trebuia să fie în casa de cultura, mizeră, sinistră, o casă demnă de un oraş muncitoresc. şi eu aş fi fost acolo parte din mulţime. aş fi putut să ma legăn pe ritm ca un cerşetor de modă veche şi să fredonez şi eu pentru că travka e la mine acasă. am ascultat concertul la radio. mult mai târziu mi-am dat seama că există şi lume care nu e din fcş, multă lume care ascultă travka. eram într-un cămin în regie şi de vizavi se auzea “noapte”. am ţipat “e vremee caniculaaarăăă” şi tipii ăia au încercat să-mi arunce o bere pe geam…. o.m. e în prea multă lume.