eu azi sunt neinspirată. am câteva petece de hârtie cu flashurile creative din cluj. las praful să se depună un pic peste el. sper că doar praf. pixul se dizolvă în altceva. lichid. nu urină, nu suntem excesivi:) între timp, am mai ascultat ceva

cred că pentru unii dintre noi a devenit boring ascultarea unui disc de-al lui leonard cohen (sau de-ale lui leonmard cohen, în funcţie de gramatica pe care alegeţi s-o adoptaţi). de ce? în primul rând piesele lui cohen compun un decor relativ uşor de speculat, un spaţiu intim-securizant, un paradox al contrastelor, ceva între nomad şi sedentar, între dorinţa corporală excesivă şi volatilitatea sacrală a sentimentului. vălul maiei devine o pânză pe care nu mai încerci nici s-o îndepărtezi, nici s-o sfâşii, căreia îi contempli doar textura, recompunându-i, mental, fineţea, obsesia atingerii etc. muzica lui cohen nu iniţiază, propune doar nişte teme largi cât o sală de dans. nu echilibrează, nu dezvăluie, nu-ţi bicuie nervii: îţi clarfică doar o gamă (destul de redusă) de stări integre, pe care le poţi, cumva, reexperimenta. îţi dă şi o senzaţie de coerenţă, de integrare şi apartenenţă a unui topos pe care îl poţi, la rândul tău, integra, mula pe suprafaţa microcosmului cotidian, sufletesc etc. în fine, nu mă pricep la muzică, dar mă pricep să ghicesc valenţele unei relaţii interpersonale şi gradele la care este ea exploatată, chiar şi în muzică:)

în fine, mi-a lipsit mixajul ăsta de şarm, delicateţe, înlesnind apropierea, contompirea şi imaginea lichidă a depărtării, solitudinii, depresiei - în oglindă.

aşa că am ales 3 piese care înseamnă, încă, destul de mult pentru mine. pentru că asta contează, în fond, felul în care percutez, felul în care îmi “apropriu” produsele astea - ca nişte corpuri străine pe care nu doar că le tolerez…

a thousand kisses deep

famous blue raincoat

magnet e o trupă absolut fascinantă prin faptul că se învârte într-un cerc al anonimatului care nu e nici underground, nici un amestec de stridenţe şi ridiculităţi. ce reuşeşte să spună magnet în plus? mai nimic. dar the tourniquet- albumul lor- e bun, bun, ca o cană de ceai iarna. nici cana de ceai nu spune nimic, dar aduce un element inedit al bunăstării chiar şi în mijlocul unui ambuteiaj de probleme. mie îmi face bine magnet, heals my wounds. preferata mea de la ei e “all you ask”, dar pe youtube n-am găsit decât

fall at your feet

on your side