şi totuşi vine toamna. şi vine ca ceva care te obligă la o smulgere din rădăcini. ne întâlnim pe străzi, ne aşezăm pe fotolii, vorbim despre prostia care ne ameninţă, paradoxal, mergem “dincolo” ca să creştem, ca să învingem that inner tide care o să ne atragă înapoi în cuştile patriarhale. vine toamna şi ne învălmăşeşte minţile cu celelalte toamne, care se întorc puţin cu ironie, cum se întorc feţele oamenilor pe care nu-i mai vedem, despre care ne întrebăm unde sunt.

n-a fost un vis. nici vara care trece, nici noapte care vine. trebuie să fie numai o cortină. despre 2 mai şi mare, despre valuri, despre nisip, despre drumuri şi despre acest fel de fericire, poate într-o zi când va fi frig şi va ninge până la prăsele.