o cafea cu desăvârşire amară, muzica folk, jurnalul meu dintr-a 10a şi artistul care-mi va ilustra postul ăsta mi-au redezvăluit plăcerea de a scrie aici: vrute şi nevrute, verzi şi uscate. primisem o leapşa de la cătălina - în legătură cu filmul vieţii mele-. recunosc că e destul de greu. am văzut destul de multe filme al căror conţinut, turnat în mine, căpăta foarte uşor forma alambicată a vasului care sunt, şi parcă-parcă-parcă nu cadrau. am văzut filmele “altora”: ale iubiţilor, ale prietenelor, ale părinţilor. filmul meu e alb-negru şi e despre o târfă cu suflet de copil. nu nu e portretul de târfă sfântă a lui dosoievski, e cabiria lui fellini, hipnotizată, declarându-şi dragostea unui bărbat imaginar. curată şi liniştită. placidă şi învăluită cu o pojghiţă subţire de neîncredere. iubind viaţa mai presus decât lucrurile care umplu. (de unde şi gestul de la final: fericirea că uneori you bleed just to know you’re still alive). deci, primul film: nopţile cabiriei.
înrudită în naivitate mi-ar fi şi lilja 4-ever (lukas moodyson), fata asta care voia să-şi facă numele să sune mai bine, care îşi împacheta icoanele în ştergare şi care e un soi de cabirie adolescentă şi deznădăjduită, pierdută într-o relicvă a industrializării forţate, între metafora scufundărilor imposibile - fabrica de submarine, părăginită- şi zborul aproape incert - îngerul.
cum justific identificarea asta prin prisma celei mai vechi meserii din lume - cea a personajelor mele? credeţi că o profă şi o elevă model ar fi reuşit să redea mai bine tragismul limitei ăsteia ascuţite şi nesigure ca o muchie de cuţit? cabiria şi lilja se simt străine şi trădate de trupul care le poartă în vecinătatea altor trupuri nu mai puţin străine şi golite de conţinuturile iniţiale. iar eu ştiu că trupul ne este cel mai apropiat trădător. şi că îi contemplăm decăderea cu duioşie şi cu nervii stând să pleznească. chitare prea bine acordate:) (da da aţi mai citit metafora asta în frida).
în fine, cred că the pillow book e nota de vârf a esenţei ăsteia cinematografice. pentru că if writings did not exist, what terrible depressions we should suffer.




Lasă un Răspuns