but all will pass, will end too fast, you know.

strange feeling: să văd poze din vermuri fericite, din vacanţe, de când râdeam cu gura până la urechi şi nu era nimic isteric acolo, nimic disonant, şi să ascult twenty years, piesă designed pentru momente când nu ştii pe unde naiba s-o iei, deşrtăciunea deşertăciunilor, când ai impulsul să te laşi dus de un val neprielnic, pentru că oricum, toate ţărmurile sunt bucăţi de uscat.

şi să am melancolia finalului din mă numesc roşu în creier.

şi în fine.  momentul ăla de la predarea cheii când noi ţineam un mom de reculegere pt colega aia şi twenty years rula încă, nu ştiu cum, pe fundal.

just try: poye când erai stupid, şi râdeai, şi sărutai pe cineva cu ochii închişi, şi credeai că dragostea ta  seamănă foarte bine  cu una de pe o peliculă de hollywood cu superbuget.

There are twenty years to go,
The faithful and the low.
The best of starts, the broken heart, the stone.
There are twenty years the go,
The punch drunk and the blow.
The worst of starts, the mercy part, the phone.

And thems the breaks for we designer fakes.
We need to concentrate on more then meets the eye.
And thems the breaks for we designer fakes.
But it’s you I take ’cause your the truth not I.