***

ceilalţi bărbaţi dorm în jurul meu ca nişte perne decortative.

celelalte femei sunt ploi cu lăcuste.

închizi ochii. închizi ochii. şi

abia dacă le recunoşti.

 

ei mai există încă, îţi spun, dar latent, ca în imaginaţia altcuiva

mort sau pierdut

foarte aproape, foarte aproape de mine.

şi ele există, îţi spun, ca nişte arme albe pe care le porţi ilegal

sub tricou sub coaste sub piele

 

 

 

limită

asta e lumea urâtă, toxică pe care o inhalăm
vorbind ca descreieraţii despre trecut. unul pe care nu meritam să-l trăim.
o să-ţi şoptesc poveşti infecte, poveşti aspre, cauciucate

ca nişte tricouri cu chipul iubirilor noastre ruşinoase, purtate pe dos,

întotdeauna pe dos

despre lumea searbădă a fetelor simple

în pântecele cărora dragostea ta e un pumn de viermi târându-se fericiţi

 

întinzându-se de-a curmezişul unei vene.

am băut laudanum, am băut absint, am băut vin licoros, am băut am băut am băut.
mă trezesc într-un corp ca foiţa de cort, impermeabil şi uşor.
sunt nimeni alta decât cerşetoarea oarbă şi slabă care,
singură, putredă de silă şi spaimă, ca un animal degerat de frig,
naşte o fetiţă cu o singură mână.

de parcă acolo, în burtă, cineva ar fi demontat-o ca să vadă cum e.

într-o noapte foarte clară, a isteriei, a durerii,
cum sunt amintirile noastre de când am strălucit în faţa lumii
şi am sedus masiv, necumpătaţi, abjecţi până la Dumnezeu, sute de femei şi bărbaţi,
ca apoi să ne plângem de milă, cu gurile stafidite, îmbuibaţi de otravă,
pe un pat tare ca într-un lagăr, orice copil pare hidos, nedorit,
o piază rea şi o paria. încercăm să-i dăm nume.

adina, primul pe listă. sună ca un oblon lovindu-se de zid, încontinuu.

cu toate cele cinci degete ale ei relaxate, subţiri
cu toate cele 5 unghii ale ei, lungi, cornoase, mâna adinei
e macheta unui oraş cu suburbii rotunde, din răni şi tăieturi subţirele- ca nişte vinişoare prin care nu sânge curge, ci jeg

în fiecare seară îşi dă seama că în corpul ei alunecă stafiile viitoarelor insecte
care se vor năpusti peste corpul incomplet al mamei ei
care o vor arunca în stradă, care o vor târî sub o mie de trupuri
cărora nu de frumuseţe le pasă, ci de răni.
se lipeşte de oglindă ca o bacterie. se lipeşte de oameni.
de singurul loc prin care trec şi privesc atenţi.

cu trupul ei din trecut, cineva şterge podeaua
unei pieţe fără capăt şi fără miros.

cu trupul ei de acum
altcineva căptuşeşte canapelele unor săli de aşteptare