ce ploaie constantă. intensă. perfect egală. ca un discurs suculent şi coerent. un discurs dublu, necesar, ca bătăile inimii sau ca zarva de-afară. sau un personaj colectiv. vocea de după geamul aşa de murdar că ai senzaţia că lumea e mereu brăzdată de o ploaie pasivă, trepidantă, stârnită de nevoia unui decor mai mult decât de nevoia unui topos.

sunt răcită. sunt bine. conformă mie. “toamna se instalează confortabil într-un fotoliu din ratan” - început de compunere surreal. acum 10 ani. dacă adaug o silabă, sau dac-o adaugi tu mental, cum a făcut călin ieri, somnoros, ei bine da, sunt şi “rătăcită”. caut însoţitori, pioni, tabla de joc mi se goleşte imperceptibil. vreau o plimbare, o siestă, o şuetă, un timp limitat în care să simt cum toate camerele răcoroase din mine se umplu de vuiete, de mirosuri, de arome, de instrumente. o postură de toamnă.să n-aud frunzele sub paşi cum gem.

sau să n-aud ploaia care desenează pe geam feţe zâmbitoare, ca un copil plictisit. să nu-i aud foşnetul duios-matern, înrudit cu grija excesivă pentru confortul unui somn şi-aşa tulburat. liniştea ei dezamăgitoare, ca atunci când ţi se pune un diagnostic pe care altcineva îl anulează. ca atunci când ştii că totuşi eşti ok. deşi ai fi preferat să nu fii, nici oficial. toate astea devin transparente, conştiente, palpabile, vii. toate astea, pe fondul unei morţi generalizate, pe fondul unei acceptări a culorilor neutre, a zâmbetelor neutre. într-un decor care nu prevesteşte nimic bun. schimbări de perspectivă. când iei cioburile unor vase din care ai mâncat împreună cu demonii tăi cei mai vechi, şi încerci să le recompui, nu doar practic, ci estetic.

scrisul de azi: un robinet înfundat. pic, pic. şi filtrul de apă plin de viermi.