locul ăsta funcţionează pentru mine ca un pod în care eşti tentat să găseşti o anumită poleială dintr-un timp mai degrabă smuls cu forcepsul, extirpat, cu bună ştiinţă, decât pierdut, şi nu vezi decât mizeria care s-a depus peste. locul ăsta e un laborator de recuperat ceea ce am extras din oamenii şi din lucrurile pe care le-am abandonat, trecând la ceea ce mi-a plăcut mie întotdeauna să numesc “alt nivel”. parte a unui proiect “ambulant”, ca un circ cu puţini artişti, o caravană pestriţă şi înfiorător de tristă ce călătoreşte din mintea mea spre meleagurile uscate ale unor inbox-uri fantomă şi apoi înspre conversaţii lungi şi diluate şi iar şi iar, un carusel al depresiilor trecute şi viitoare, pe care le mai simţă încă învineţindu-te pe dinăuntru. mda, a full recovery a pedepselor grosolane aplicate-n alte ere glaciale. dar fără implicare. o distanţă perpetuă între un trup de-al meu şi altul, ca la orele de sport. toate astea mă fac, incredibil, să mă simt bine. fericirea e o iluzie optică, un caleidoscop pe care dacă-l spargi găseşti înăuntru nimic altceva decât gunoaie incandescente, mizerii personale reabilitate. şi-atunci nu mai îţi e ruşine să faci o listă cu rateurile tale sentim., cu momente penibile, cu umilinţe involuntar înghiţite şi perechi de ochi şi de limbi otrăvite. pentru că a trecut. niciun risc seismic, the sea is calm through a video camera.