back then: 15 ani. aveam o casetă cu best of stigma şi o tot ascultam. nu ştiu exact de ce, mi se pare că aveam nişte motivaţii destul de obscure. lucruri gen “senzualitatea vocii/a versurilor”. nu mi-a păsat şi nu-mi pasă de ceea ce se numeşte muzică bună. ascult ceea ce-mi sună mie bine. de-aici eclectismul preferinţelor. n-am niciun program în sensul ăsta. e patologic. cam ca şi cu faptul că nu reţin numele regizorilor (şi nici n-am de gând. waste of memory. daţi-mi voie să fiu obtuză la treaba asta:P)

aşa, şi azi am redescoperit 3 piese de pe albumul ăla. iar postul ăsta e un pretext ca să vă integrez muzical în atmosfera aia de început de liceu, vârstă a excentricităţii fără suport, a lecturilor voit “dificile”, a unei iubri şi mai dificile şi nedigerabile, a rebeliunii puerile, a urâţeniei vârstei incertitudinilor, a chipului neasorat cu trupul şi invers. o vârstă ca un parfum greu şi dulceag şi sufocant şi ameţitor şi maladiv. toate s-au şters de timpii fumurii.

iată una dintre ele.