Mă aud deodată gândind, într-un plan parcă mai treaz: dar o să mai pot adormi, oare, acum, după asta?

Una din cărţile mele preferate: Bietele corpuri de Sonia Larian. O carte despre nostalgia viscerală şi viscerele nostalgice. Un tratat al amintirilor otrăvitoare. Ceva dens, obositor, dar cât se poate de curat. despre
“CORPUL: torturat, zgâriat, îmbălsămat, infectat, murdărit, abandonat, inscripţionat, umilit, radiografiat, operat, cauterizat, înecat, uns, ars, excizat, împuns, în suferinţă, născându-se, îmbătrânind, bolnav, agonic, mort”. (a. babeţi)

şi nu e numai despre “un corp zderlit până la sânge”, ci despre toate corpurile pe care le purtăm cu ruşine, teamă, regret, aprehensiune, nevolnicie, neputinţă, greaţă, fără vlagă, fără istorie, doar ca mărturii ale unei substanţe ce se dezintegrează, şi o dată cu ea toate semnele - de la cele dezavuate până la cele durabile- care ne susţin şi confirmă tencuiala, arhitectura, monstruozitatea sau desăvârşirea. despre carnea pe care o punem în slujba nostalgiei. şi de aici, prin toţi porii, cartea transpiră tristeţe, stadiul diluat al suferinţei pentru ceea ce nu se mai poate relua cu adevărat, ci numai recicla, recupera, şi asta inert, monoton, dureros-reconfortant.

despre asta, restrâns, modest, scriu şi eu aici. nu imit, nu fac o exegeză, nu parafrazez, nu preiau polemic. înţeleg, dezvolt, cresc, ciuperci într-o cameră umedă, plante ornamentale într-o seră părăsită. un joc de-a dă mai departe. hmmm…. duminică, soare. în blugii mei rupţi, haine moi, o ceaşcă de cafea, reeditând aivea nişte reverii impresioniste din preşcolaritate, fascinaţia pt renoir şi manet, in spe, şi citind o carte frumoasă (măscăricii de v.s. naipaul) trec prin tunelul galben ca dintr-un poster vechi, cu păduri tomnatece, acoperind găurile din tencuială. redecorez o cameră de păpuşi, în care nu intră, şi din care nu iese nimeni, absolut nimeni. iar asta e departe de a semnifica împietrire. e mai mult viaţa de apoi a unor amintiri şi preţiozităţi de fetiţe strânse în jurul unei măsuţe, bând capucino cu gust de alune şi vanilie, şi citind the bronte sisters. bietele corpuri cresc mari şi se însingurează.