la la laaa

la la laaa

the creepiest la la laa ever e cel din dirge, piesa mea preferată de la death in vegas, beneficiind, spre încântarea mea, de un videoclip generator de gerontofobie. de ce spre încântarea mea? pt că mai nou tot ce ţine de atitudini din astea marginale şi aparent lipsite de un fondament concret mi se pare fascinant. e ca şi cum ţi-ai construi o căsuţă în nisip ştiind că toată viaţa va trebui să lupţi ca să nu fie mâncată de forţa asta enigmatică. oamenii normali sunt ca nisipul. ok, am citit o carte nisipoasă de curând, femeia nisipurilor de kobo ab, m-a impresionat, am ajunz să descriu corelaţii inexistente, pfff … în fine. (a de câte ori tre să pun puct unei divagaţii cu “în fine”? sună a tic verbal de adolescent emo).

dirt- al aceleiaşi trupe, e unul dintre cele mai bine realizate & dozate coşmaruri. am mai văzut ceva similar azi-noapte. ajunsesem într-o copie fidelă a cartierului meu, într-un oraş fantomă. diferenţa era că din ziduri ieşeau statui peste care oamenii desenaseră cu sprayuri roşii semne obscene, pubisuri, sfarcuri (am văzut ceva similar pe o statuie sinistră cu 2 fete, în constanţa). iar pe jos erau multe şotronuri. şi geamurile erau acoperite cu scânduri. şi jucam ascunsa. mai mai că-ţi vine să crezi că în creierul tău trăiesc regizori sclipitori. asta e o părere fircălită p unul dintre zidurile goale din creierul meu inactiv acuma, după un mic dejun ok şi o cafea destul de slabă.

cam atât. postul de azi de ilustrat de un artist ffffffff special.