Cluj – a nu ştiu câta zi şi it’s time to be myself. De azi am net. Ar fi şi asta una din explicaţii. Ştiţi versul ăla al lui Bukowski: „and none of my poems were real”? Nu? Mă rog, vine în descendenţa unui poem despre criza de isterie a unei femei cumsecade care urmează să fie părăsită, despre sacrificiile şi cerşetoria ei sentimentală. Scena cu pricina se regăseşte şi în romanul „Femei”, pe care l-am citit cu multa plăcere pt că am avut şi io nevoie de o exorcizare slash purificare subconştientă prin murdării alcoolice şi sexuale şi alte momente abominabileeee prinzând viaţă acolo (pe un background umoristic un pic „afectat” but who am i to judge tehse things?). Cred că încep să pricep ce l-a mânt spre concluzia asta de o legitimă şi superautentică amărăciune, una dintre cele mai condensate şi mai concentrate şi mai digerabile amărăciuni care m-au virusat pe un fond de natură pur ficţională  .

 Mă rog, la mine parcursul stării ăsteia de gol, de van, de deşert ivite ca din senin este, fireşte, mult mai epic, şi mai mult decât epic, vine  în imediata proximitate a unei chestiuni pur diaristice, adresate încă acelui copilaş nenorocit pe care-l ţin, şi eu, între coaste. Matters of  the heart. Dar am mult de citit şi chestia asta e ca un premiu de consolare pt. tot ce mi se pare că nu prea mai am de trăit.Adică nu mai am de aşteptat ca experienţă.  So strange…

Mi/a m downloadat Cinderella lui Disney. Filmul animat al vârstelor cu o cifră:)