tai cu precizie, transversal, venele şi arterele nopţii.la câteva sute de metri depărtare, un boschetar loveşte un pet de marginea containerului ritmat ponderat, şi totuşi cu o umbră de îndârjire ca ţâşnind de altundeva şi interacţionând cu trupul lui de piatră fierbinte, de pământ întărit pe sub unghii şi alunecând compact în gaura de scurgere a unei cade din fontă.

mă apropiu, şi privirea lui sare ca o pisică pe bufetul plin de farfurii goale pe care le va linge cu meticulozitate.  şi se-atinge de pieptul meu aşa cum mingea de ping-pong atinge, ca din întâmplare, masa, deformând-o, erodând-o încet şi stupid, zi după zi.

şi ochii lui sunt cârlige care se-agaţă de hainele mele. între noi:sfori împletite din ură şi obidă. încleiate cu spermă şi salivă albastră.ca după ce ţi se ia un exudat din gât şi te simţi îngreţoşat şi nefericit.

nu suntem bolnavi atragem umbre ale nopţii şi ochi care s-au obişnuit cu chipurile aflate la mulţi metri sub noi, în descompunere. singurătatea e singura viaţă de apoi, mă mai gândesc şi-o pornesc încet spre blocul meu roşu ca o bucată de antricot.

simt nevoia să păstrez ceva din asta. în acelaşi fel în care jean baptiste grenouille conserva mireasma victimelor lui ungându-le leşurile cu grăsime animală.