am visat că se-ntorseseră toţi oamenii – vii şi morţi- care-au locuit vreodată aici

şi că oraşul era suprapopolat. ne loveam unii de alţii şi ne întrebam ce mai facem.

dar ştiam că nu-i bine că n-o să ne mai fie niciodată bine

 şi ca o flanelă refuzul şi scârba ni se mulau peste braţe. în cantina liceului 3

singură singură şi cu ochii plini de fard ruby rose şi cu un tichet de masă

pentru următoarele zile

mototolit oarecum umed de transpiraţie şi sebum

mă gândesc la ce vreau să devin. medicamentele n-ajută şi nici planurile mari

pe care ţi le fac alţii. nici diagramele frumos colorate /ca la manichiură unghiile bine pilite

nici pieliţele cojile straturile

din matrioska de carne

nici cuiele pe care le păstrezi între un nume şi celălalt

căzute pe jos –

 

bibelouri într-o vitrină pe care o împingi cu umărul

frumuseţiletale toaleteletale

 

 

am trăit pe o frânghie din cearşafuri azi-noapte.

nu ne mai plimbam pe trotuare, ci pe scări sprijinite de blocuri

repetam scene de film. şi din ochi ne curgeau bucăţi din tot ce am mai văzut până atunci.

un sân imens şi lenjeria roşie a unei blonde masive. o hârtie

de ziar pe care cineva încercuise locuri de muncă vacante. un ceas din care ies furnici

mari cât unghiile taniei. negre şi mari. mari şi negre. mâncarea pentru o zi grea

pe schele. nu se mai construieşte nimic, doar matrioska din carne creşte sub piele.

se lăţeşte. se îngroaşă. o arteră pe care trebuie. un fir roşu şi un ticăit aspru.

 

 

prima păpuşă stabileşte tiparul, ziceam eu,

următoarele se desfac la comandă- următoarele sunt prostituate care-ţi cer milă.

femei cărora le desşurubezi capul. femei produse în serie

demontabile inutilizabile 

aceeaşi punere-n scenă, acelaşi joc de-a şoarecele şi pisica.

acelaşi potenţial de seducţie. cu ciorapii ei – unul subţire, altul opac.

cu feţele ei – întotdeauna bosumflate. mâinile ei reci şi picioarele care reţin apa

picioarele ei pe trotuarul macadam ca târând greutăţi şi lanţuri. şi tuturor li se părea firesc.

 

 

de fapt nimic nu s-a schimbat de-atunci. îţi croşetezi baticuri pentru

la iarnă când vei fi nevoită să te-ascunzi

şi nimic nu te poate aduce mai în faţă mai în the lime-light

decât tine. goală. fără bijuterii şi fără apreturi.

fără linii.

 

seara când fundele devin bandaje peste ulcerul varicos al cerşetorului

din accelerat toată casa e un pat cu o femeie necunoscută

ca o tumoare crescută deasupra .

tot sufletul tău e un sertar cu păpuşi dezmembrate pe care-l scoţi cu totul din corpul lăcuit al dulapului

şi mi-l aduci la picoare. 

 

 

goală. fără bijuterii şi fără apreturi.

fără linii. nimic nu se schimbă.  doar zâmbetul roz irizat şi buzele crăpate

patul din îngheţată.

temperatura. culoarea de praf şi zahăr tos. gustul din gură dimineaţa.

toate semne de boală. toate cutumele unor trucuri cu jobene şi cutii de cadouri.

treci pe lângă mine îţi vine să faci un gest aşa mecanic

cum te-nchini când treci pe lângă catedrală. eu sunt toată un cocon de durere

un cuţit pe care-l înfigi rând pe rând în scoarţa copacilor morţi

şi ies vopseluri şi var nestins şi din ochi ne iese exact acelaşi lucru.

 

 

iar între un tobogan pe care se prăvălesc aşternuturi

încă destul de curate încă destul de pline de tine

şi tobogane pe care alunecă toţi copiii muţi ai femeilor care vin în urmă

sunt toate pantele toate matrioscele

 

sunt toate feţeletale toate frumuseţiletale

 caşti gura şi le înghiţi. şi niciun nerv rupt.

niciun cartilaj. niciun ţipăt.