(lilya corneli)
copilul within e o pasăre cu gâtul sucit. şi mă pun aici ca să găsesc o formulă care să-mi reactualizeze apetenţa asta pt scris, e mult de când n-am mai scris cu “mine”, ci cu creierul meu like a stuffed shirt :p. aseara am mers la castel şi am văzut filmul faust pe care grupul einueia a făcut nişte improvizaţii absolut superbe, intercalate cu o lectură inspirată şi inspirantă din maestrul şi margareta a lui bulgakov, roman “de căpătâi” pt. imaginarul meu adolescentin (am citit-o pe la 15 ani), e ciudat cum s-a reiterat visul ăla straniu de acum câteva nopţi - eu şi andra, puternic emoţionate, trecând cu un troleu “în zbor” pe lângă cartiere urbane, cu blocuri proaspăt vopsite, în lumina unui soare curat, ca de primăvară, strălucind neobturat de vegetaţie, cartiere mari, dar goale, într-o stranie condiţie de părăginire şi aşteptare, acolo, statice, ca şi când n-ar fi fost date spre locuire,niciodată, şi iată-ne ajungând într-un wasteland pe care l-am pus imediat în analogie cu hunedoara (era o bucurie regăsirea unui avatar impur al hunedoarei acolo, la capăt de lume onirică), şi printre birturi trase la indigo şi trupuri înfăşate în haine ca în nişte bandaje (era un miros de rană, perceptibil şi chiar logic în prezenţa lui acolo, pt mine), am ajuns la o catedrală arătând ca un vas scufundat cu prora pe jumătate îngropată, astfel că turlele abia se mai zăreau din pământul mlăştinos deasupra căruia planam şi peste care păşeam totodată. după film am avut aceeaşi stare ca în visul ăla. l-am reeditat pe plan uman, cred.

apoi, acasă, cadouri, joy, dar şi o suferinţă latentă (se auzea pe fundal slipping away, la un moment dat, şi noi râdeam isteric de pozele de la aniversările mele de acum 5, 6, 7 ani:) )

a, da. pe 23 octombrie împlinesc 19 ani.

şi aici e o piesă pentru ploaie şi pentru.. mă rog… tot:)