înregistrez un spasm în corpul femeii despre care voi scrie acum. sub pilota subţiată, roz cu picioarele strânse, ea doarme un somn de fetus cu ochii mari, holbaţi, în privinţa căruia nu s-a hotărât nimeni dacă îl vrea sau dacă îl avortează. ar fi bine să te hotărăşti, parcă-mi zice,visele tale sunt chiurete din argint.
visele ei sunt urlete mute.
ar fi bine să decid dacă patul ei va fi sau nu un uter gol o casă fără ferestre prin care suflă vântul aducând cu sine flashuri dintr-o lume vie, cu sirene şi lumini alternative.

plouă şi lumina fulgerelor reflectată pe aşternutul cast. exact ca şi trupul – grămăjoară de vreascuri şi resturi de material- deşi mai puţin scrobit, mai rufos, mai moale-îi dă impresia unei mari curăţii. raporturile ei cu viaţa sunt construite pe principiul inegalităţii. raporturile ei cu moartea sunt mai degrabă obscene. o pornografie instant.

caut un nume pentru ea. o alta venită din sentimentul că we’re the people our parents warned us about.

pentru ca si era hippie a murit in mine, si am ingropat-o si am bocit-o

pentru ca aratam “la fel” de vreo 6 ani

pentru ca am invatat sa ma detasez de avatarul meu asumat

pentru lipsa determinarilor

îmi dă târcoale dictonul ăsta de câteva zile, cred că e ceva psihic. mă simt nu doar obosită, nu doar tracasată, nu doar o cârpă udă de şters geamurile pe care oricum le spală ploaia, deci nu sunt doar inutilă mie şi societăţii, ci şi nemulţumită, dar de data asta la modul tragic, parcă am purtat timp îndelungat un demers autist de enclavizare a propriilor mele frici, de păstrare a lor în stadiul ăsta muzeal care e blogul meu, şi acum văd că realitatea mea e una mai crudă decât perspectiva ei atât de smooth şi de estetică (principial) de aici. mie nu-mi mai place să fiu olga, pentru că a fi olga, aşa cum mă adun eu sub carcasa asta de 1,58 (mai nou:)) ), înseamnă a fi pe rând prea mulţi oameni pe care, de fapt, îi reneg. în continuare îmi iubesc prietenii, câinii, familia şi iubitul. pe toţi îi vedeţi în introul de blog. cu privire la restul, sunt confuză. între aprehensiune (oameni worthy) şi dispreţ (cireada de unworthy). îmi doresc o completare a colecţiei de oameni dragi, dar nimeni, nimeni nu mă ajută în sensul ăsta. sunt hărţuită de absenţe. sunt patetică pentru că azi sunt un autobuz care merge gol, de la un capăt la celălalt al lumii (lumea-mea-decreptiăăăăăă)